Liderul Coreei de Nord, Kim Jong-un, ar construi bază secretă de rachete care ar putea lovi Statele Unite în orice loc, în timp ce întreaga lume se luptă cu pandemia de coronavirus.
Potrivit unor imagini surprinse de sateliți, în Coreea de Nord se contruiește o întreaga zonă de producere și asamblare a rachetelor balistice, în timp ce majoritatea statelor sunt preocupate să se lupte cu pandemia de coronavirus.
Noua bază, care se află în apropierea aeroportului din capitala nord coreană Pyonyang, ar include și depozite subterane, dar și clădiri înalte pentru depozitarea rachetelor balistice intercontinentale de tipul Hwasong-15 (ICBM).
Se pare că liderul nord corean consideră acest tip de rachete un adevărat „as în mânecă” datorită puterii pe care o au.
De asemenea, întreaga zonă aflată în construcție ar putea fi finalizată până la sfârșitul acestui an, potrivit experților americani.
„Deși nu se știe care este scopul exact al contrucției, întreaga configurație a acesteia, precum și dimensiunea clădirilor și a depozitelor subterane, sugerează faptul că poate fi utilizată pentru asamblarea rachetelor balistice din componentele livrate de la fabricile din apropiere”, arată Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale de la Washington.
Racheta Hwasong-15 a fost testată în noiembrie 2017 iar presa de stat din Coreea de Nord relata faptul că noul tip de rachetă balistică are un sistem atât de puternic încât poate căra armanent capabil să afecteze întreg teritoriul al Statelor Unite ale Americii.
Potrivit imaginilor surprinse de satelit, clădirile sunt conectate de drumuri largi, care permit tranzitarea camioanelor, precum și a rachetelor balistice, potrivit Times.
În anul 2018, au avut loc mai multe negocieri între Statele Unite ale Americii și coreea de Nord referitoare la ambițiile controversate ale lui Kim Jong-un de a produce armament nuclear. Ulterior, cei doi lideri s-au întâlnit de trei ori iar înaintea summitului din Singapore, Kim Jong-un fusese de acord să suspende testarea rachetelor IBM.
Ulterior, negocierile au eșuat deoarece Donald Trump insista pentru denuclearizarea Coreei de Nord iar Kim Jong-un pentru eliminarea sancțiunilor internaționale.
La cel de-al doilea summit, din Hanoi, Donald Trmp insita pe „totul sau nimic” în ceea ce privește denuclearizarea. Totși, Kim Jong-un a sugerat mai întâi mici înțelegeri oferindu-se să închidă baza nucleară de la Yonbyon dacă sancțiunile economice internaționale erau ridicate măcar parțial, însă președintele american a refuzat oferta.